Șefa interimară a DNA, Anca Jurma, a explicat motivul pentru care nu își dorește un nou mandat în fruntea instituției, precizând că principalul său obiectiv a fost acela de a rezolva problemele din cadrul Direcției.

"Astăzi (marți - n.r.) este ultima zi a mandatului de 6 luni pentru care am fost delegată în funcția de procuror șef al DNA. Am acceptat cu greu această funcție interimară, la solicitarea conducerii Ministerului Public, într-un moment în care DNA se afla într-o situație dificilă. Urma ca în scurt timp să aibă loc o procedură de desemnare a procurorului șef numit, cu un mandat de trei ani. Din rațiuni care nu au depins de mine, aceasta perioadă s-a prelungit până după încheierea celor 6 luni. În această perioadă mi-am propus să fac tot ce depinde de mine pentru ca DNA să funcționeze bine, în ciuda climatului ostil la care instituția a trebuit să facă față. Am încercat să asigur o perioadă de echilibru și de normalitate, folosind metode democratice de conducere", a transmis Anca Jurma printr-un comunicat de presă.

Jurma mai precizează că primul său obiectiv a fost acela de a rezolva problemele din cadrul DNA.

"Primul meu obiectiv a fost acela de a face în așa fel încât, din punctul de vedere al funcționării și al organizării interne a DNA, să rezolvăm împreună toate problemele pentru a putea să ne desfășurăm activitatea în condiții bune, conform competențelor legale și puterilor noastre și în limitele resurselor de care dispuneam. Un obiectiv și mai important a fost acela de a mă asigura, atât cât puteam și cât depindea de mine conform atribuțiilor legale, că dosarele trimise în judecată de DNA privesc fapte penale susținute temeinic de probe și că anchetele respectă normele legale și drepturile fundamentale ale cetățenilor", a mai precizat ea.

Totodată, procurorul a explicat faptul că DNA nu are ținte, ci are competența legală de a combate corupția

"Încă din prima zi a mandatului interimar am subliniat că DNA nu are ținte, ci are o competență prevăzută de lege, pe care trebuie să și-o îndeplinească, și anume aceea de a combate corupția la nivel înalt prin mijloace prevăzute de legea penală. Mai mult, am considerat că atâta timp cât există corupție în România, procurorii DNA trebuie să aibă posibilitatea, atât legală cât și de fapt, să instrumenteze dosare, corect și profesionist și fără să fie intimidați", a mai adăugat Anca Jurma.

De asemenea, Jurma a punctat că s-a solidarizat și se va solidariza întotdeauna cu foarte mulți colegi care, cu "eforturi deosebite, cu onestitate, cu sacrificii personale și făcând față oricăror presiuni, au reușit să probeze fapte grave de corupție, indiferent de rangul sau notorietatea persoanelor implicate, și să aducă înapoi averi furate, să recupereze pagube produse bugetului statului. Datorită lor, sunt mulți oameni în România care sunt convinși că se poate face dreptate, că funcția sau averea cuiva nu sunt suficiente ca să îl protejeze în fața legii, dacă a încălcat-o, și că nu vom lăsa corupția să prolifereze la infinit".

Totuși, ea a menționat că nu s-a solidarizat cu abuzurile și nici nu o va face

"Nu m-am solidarizat și nu mă voi solidariza cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiție, indiferent de către cine s-ar comite. Aceste abuzuri nu trebuie să existe, iar dacă există, ele trebuie sancționate. Cred într-o justiție cu mâinile curate. Nu mă solidarizez însă nici cu maniera în care unii procurori au înțeles să își exprime nemulțumiri profesionale sau personale folosind metode ascunse, nelegale și nedeontologice, nedemne de un magistrat. Cred că s-a ajuns prea departe și cred că a venit momentul ca aceste practici să înceteze", mai spune Anca Jurma prin comunicatul de presă.

Aceasta anunță că în perioada Sărbătorilor s-a gândit și a ajuns la concluzia că și-a făcut treaba în cele 6 luni de șef interimar al DNA și condamnă "deturnarea sensului unei convorbiri private", după ce în spațiul public au apărut înregistrări audio din interiorul DNA, în care discută cu procurorul Florentina Mirică despre starea de demobilizare din instituție.

"În perioada Sărbătorilor am avut timp să mă gândesc și am ajuns la concluzia că mi-am făcut datoria cum am știut mai bine, cu totală bună credință, echilibru și preocupare pentru bunul mers al instituției, dar că mandatul meu interimar trebuie să se încheie aici. Evenimentele recente, inclusiv folosirea într-un scop injust și denaturarea sensului unei convorbiri private în care căutam soluții, legale și corecte, pentru mai buna desfășurare a activității instituției, m-au determinat să apreciez că nu mai am condițiile necesare pentru a continua să îndeplinesc această funcție conform viziunii și obiectivelor pe care mi le-am propus când am acceptat-o", a conchis Jurma.